Mentionez că niciun interviu nu a fost plătit sau remunerat, cadorisit în niciun fel și am adresat și adresez mai departe invitația mea de a vorbi prin mine cu toti românii prin site-ul meu de știri: popească.com cu toți cei 11 candidați la Președinția României, doar ca să știe lumea cât mai multe lucruri despre domniile lor. Mulțumesc! (Ioana Popescu)

I.P. Buna ziua domnule Terheș. Ați fost ales europarlamentar pe lista PSD, ați trecut pe la PNȚCD și acum sunteți asociat cu AUR și PNCR. Cum explicați această migrație politică frecventă?
C.T. Încep direct: n-am migrat politic, ci am căutat mereu platforme unde să pot apăra valorile creștine, libertatea și suveranitatea României. Tu le susții?
I.P. Sustin libertatea, creștinismul, România.
C.T. Îți răspund cu respect, fiindcă meriți claritate. Am intrat în politică pentru că Statul trebuie să servească omul, nu să-l controleze.
Am fost ales pe lista PSD ca independent, nu membru. Am plecat când am văzut că valorile mele nu mai au loc acolo.
I.P.Ce v-a determinat, ca fost cleric greco-catolic, să intrați în politică și, mai ales, în partide cu poziții radicale?
C. T. PNȚCD a fost o etapă firească, istorică. PNCR este construcția unei alternative reale. Nu migrez, ci lupt pentru principii, nu pentru funcții. Am fost cleric, dar nu am renunțat niciodată la credință. Politica e doar un alt mod de a sluji adevărul și binele comun.
I.P. Cum se împacă valorile creștine autentice cu discursul naționalist și uneori violent din spațiul public românesc?
C.T. Valorile creștine nu înseamnă pasivitate. Înseamnă curaj, adevăr, iubire de țară și respect pentru demnitatea umană.
Discursul radical nu e al meu. Eu vorbesc ferm, dar cu respect. Naționalismul sănătos înseamnă dragoste de neam, nu ură față de alții.
I.P. V-ați exprimat adesea împotriva drepturilor LGBTQ+. Ce le spuneți tinerilor români care se simt marginalizați de astfel de poziții?
C. T. Despre LGBTQ: Nu urăsc pe nimeni. Dar cred că familia e formată din bărbat și femeie. Tinerii au dreptul la opinie și identitate.
I.P. Ați fost vocal împotriva restricțiilor din pandemie și a certificatelor verzi. Ați contribuit la informarea sau dezinformarea publicului în acea perioadă?
C. T. În pandemie am spus ce cred. Nu am impus nimic nimănui. Dar am apărat libertatea de alegere, fără ca statul să devină opresiv.
I.P. Ce înseamnă, în viziunea dvs., o Românie suverană într-o Uniune Europeană integrată?
C. T. România suverană în UE înseamnă să nu fim tratați ca o colonie. Să fim parteneri egali, nu executanți fără drept de apel.
I.P. Sunteți europarlamentar, dar criticați frecvent UE. Ce proiecte concrete ați inițiat în Parlamentul European pentru România?
C.T. În Parlamentul European am fost printre puținii români care au vorbit despre abuzurile Bruxelles-ului. Am apărat ferm interesele noastre.
I.P. Susțineți des că „suntem sclavi ai Vestului”. Ce ar însemna o relație echitabilă, în termeni practici, între România și UE?
C.T. „Sclavi ai Vestului” e o metaforă dureroasă. Dar reală.
CINE ESTE CRISTIAN TERHES?
Cristian Terheş (45 de ani) a emigrat în America în anul 2002, după terminarea Seminarului teologic din Oradea. În SUA, a fost preot al comunităţii greco-catolice într-un oraş din statul California. S-a remarcat în spaţiul public în vara anului 2012, la referendumul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu. La acea vreme, Terheş se poziţiona vehement împotriva PSD. Din postura de preşedinte al Asociaţiei românilor Greco-Catolici din SUA, preotul Terheş susţinea cauza statului de drept, pledând public pentru politiceni ca Traian Băsescu sau Monica Macovei. De asemenea, la alegerile prezidenţiale din 2014, Terheş a fost unul dintre cei mai vehemenţi critici la adresa lui Victor Ponta şi a social-democraţilor. „Pentru baronii locali PSD, cei din jur nu sunt oameni, ci supuşi, iobagi, votanţi, slugi”, spunea Terheş în 2014, după prezidenţiale. Cinci ani mai târziu, Cristian Terheş se afla pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare. Social-democraţii erau conduşi atunci de Liviu Dragnea, care a încheiat o alianţă politică cu PNŢCD, partidul patronat de Aurelian Pavelescu, iar Terheş a fost ales eurodeputat din postura de candidat al ţărăniştilor pe lista PSD. După ce a ajuns la Bruxelles, Terheş s-a despărţit şi de PSD, şi de PNŢCD. A ales să-l urmeze pe George Simion. În plină pandemie de COVID-19, Terheş s-a numărat printre politicenii care au susţinut cauza anti-vaccinistă, la fel ca George Simion sau președinta S.O.S România, Diana Şoşoacă. La alegerile europarlamentare din iunie 2024, Cristian Terheş a fost răsplătit cu primul loc pe lista AUR. În consecinţă, a câştigat al doilea mandat de eurodeputat. Trei luni mai târziu, Terheş a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale din noiembrie, deşi intra în concurenţă directă cu liderul AUR, George Simion, care îi oferise un loc eligibil pe lista AUR pentru Parlamentul European. În primul tur al alegerilor prezidenţiale din toamna anului trecut, Terheş a obţinut doar 1% din voturi, deci a rupt foarte puţin din voturile electoratului naţionalist. În acelaşi timp, nici George Simion nu a reuşit să intre în finala prezidenţială, fiind devansat la mare distanţă de Călin Georgescu, eliminat până la urmă din cursă de CCR. Cristian Terheş şi George Simion se vor înfrunta din nou la scrutinul din luna mai. Terheş este susţinut pentru Cotroceni de Partidul Naţionalist Conservator, formaţiune în care mai activează şi fostul premier PSD Viorica Dăncilă.